Bursele TELEKOM
S-a prelungit perioada de înscriere a candidaților până la data de 6 decembrie, ora 23:59!
Compania Telekom România Mobile se implică în educarea tinerei generații prin programul Bursele TELEKOM încă din 2010, oferind sprijin material tinerilor ambițioşi şi talentați. Această inițiativă continuă astfel cu succes programele prin care compania a susținut până în prezent 120 studenți.
Programul Bursele TELEKOM oferă 10 burse de excelență prin intermediul unui concurs național, care se adresează studenților din anul I, înscrişi într-o instituție de învățământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări: automatică și calculatoare, informatică, cibernetică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații si tehnologia informației.
Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere, până la data de 24 noiembrie 2022, către Telekom România Mobile pe website-ul www.burseletelekom.ro. În urma acestei etape vor fi selectați 20 finaliști care se vor califica în etapa a doua. Această etapă presupune participarea la un interviu, organizat în perioada 12-13 decembrie 2022, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 10 burse.
Valoarea bursei acordate de către Telekom România Mobile fiecărui candidat dintre cei 10 desemnați câştigători reprezintă suma de aproximativ 15, 300 RON, împărțită în 6 tranşe lunare, aferente lunilor ianuarie – iunie 2023 (tranșe stabilite la valoarea salariului minim pe economie). Mai multe informații despre condițiile de aplicare puteți găsi pe website-ul concursului www.burseletelekom.ro.
Informații despr ebursele TELEKOM se găsesc și la: https://youtu.be/ykRY0uObW84