| |
Actualizat in: 11 martie 2010
|
|
Cercetare Stiintifica
Directii actuale de cercetare
Scurt istoric al activitatii de cercetare
Pana in anul 1971 activitatea stiintifica a cadrelor didactice a avut ca obiectiv, cu precadere, elaborarea de studii teoretice si experimentale in cadrul tezelor de doctorat, cu aplicatii in industria constructoare de masini electrice si de echipamente electrice pentru autovehicule: studiul caracteristicilor demaroarelor electrice; studiul parametrilor si caracteristicilor masinilor electrice in regim tranzitoriu; propagarea campului electromagnetic in medii feromagnetice.
Din 1971, principala forma a activitatii de cercetare stiintifica a fost cercetarea pe baza de contracte incheiate cu intreprinderi si institutii. Dintre obiectivele acestei activitati se remarca:
- Rezolvarea problemelor teoretice insuficient cunoscute din domeniile de specialitate;
- Imbunatatirea parametrilor tehnico-economici ai masinilor aparatelor, convertoarelor si echipamentelor electrice;
- Introducerea proiectarii asistate de calculator;
- Utilizarea calculatoarelor in controlul si instrumentarea proceselor;
- Optimizarea consumurilor de energie electrica la intreprinderile mari consumatoare;
- Solutionarea problemelor practice solicitate de intreprinderile de profil electric si electronic.
In scopul maririi eficentei activitatii de cercetare s-au infiintat si dezvoltat laboratoare proprii de cercetare universitara, in care lucreaza colective mixte formate din cadre didactice, studenti si personal cu norma de cercetare: Laboratorul de comutatie electrica, infiintat in anul 1974; Colectivul de cercetare si proiectare masini electrice si echipamente electrotehnice, infiintat in 1975; Colectivul de cercetare actionari electrice, infiintat in 1982; Colectivul de electronica de putere si masini electrice speciale, infiintat in 1994.
Tot in scopul imbunatatirii activitatii de cercetare au functionat, in cadrul Sectiei de electrotehnica, filiale ale institutelor de cercetari din Bucuresti ( Filiala IPA Brasov, infiintata in 1983; Filiala ITCI Brasov, infiintata in 1984; Filiala ICE Brasov, infiintata in 1987).
Principalele domenii de cercetare ale cadrelor didactice sunt: calculul campului electromagnetic prin metode analitice si numerice; magnetohidrodinamica; optimizarea constructiei masinilor electrice; comutatia circuitelor electrice; jgheaburi electromagnetice pentru transportul metalului topit; convertoare de medie frecventa pentru cuptoarele de inductie; sisteme deschise pentru controlul si instrumentarea proceselor; standuri pentru incercarea echipamentului electric si electronic ale autovehiculelor rutiere; identificarea elementelor in sistemele automate; retele neuronale; sisteme de achizitie de date; multimedia; proiectarea VLSI; tehnici EDA in electronica.
Din 1993, o forma importanta a activitatii de cercetare stiintifica a fost cercetarea pe baza de contracte si grant-uri pentru cercetare-dezvoltare-proiectare, incheiate cu Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare si cu Ministerul Cercetarii si Tehnologiei.
|
|